sura: www.bbc.co.uk

sura: www.bbc.co.uk

Sezonul din 2014 al Formulei  1 va aduce o multitudine de schimbări interesante, atât pentru piloți cât și pentru fanii celui mai vizionat  eveniment din motorsport. Poate cea mai importantă schimbare se va consemna la nivelul motoarelor unde configurația actuală V8 cu cilindree de 2.4 litri, utilizată din 2006 până în 2013 va fi înlocuită de un motor V6 turbo de 1.6 litri cu un sistem încorporat de recuperare a energiei (ERS – Energy Recovery System). Acest sistem va recupera energia obţinută în momentul frânarii, dar şi energia captată din căldura degajată de sistemul de evacuare, piloții urmând să utilizeze această energie atunci când mașina se află în pitlane.

Practic, monoposturile de Formula 1 vor utiliza motoarele termice în timpul cursei iar pe linia boxelor vor rula exclusiv cu ajutorul unui generator electric care va furniza aproximativ 120 kW (aproape 160 de cai putere). Se încearcă astfel o reducere a nivelului de poluare pe timpul curselor în ton cu tendințele eco din industria producătoare de automobile. Corelată cu această nouă prevedere este și  limitarea de la 100 km/h la 80 km/h a vitezei maxime pe linia boxelor (pitlane). Pentru a limita costurile mari alocate cercetării și dezvoltării și a oferi posibilitatea și echipelor mai mici să poată concura fără a suporta aceste costuri, s-a decis interzicerea timp de 6 ani (până în 2020) a dezvoltării tehnice a motoarelor. Excepție de la această prevedere fac doar schimbările menite să îmbunătățească fiabilitatea sau să reducă costurile de exploatare.

Cum motoarele turbo de 1.6 litri sunt mai grele decât predecesoarele lor aspirate, FIA a decis ca greutatea minimă a monoposturilor să crească la 645 de kilograme față de nivelul inițial de 640 de kilograme. Totodată, echipele tehnice vor fi nevoite să îmbunătățească fiabilitatea cutiilor de viteze deoarece, conform noului regulament, cutia de viteze trebuie utilizată pe parcursul a şase Mari Premii consecutive și nu cinci ca în prezent.  De asemenea, piloții vor putea utiliza maximum cinci motoare pe parcursul unui sezon ( în prezent se pot utilizat opt). Dacă un pilot va depăși pragul de cinci motoare utilizate, aceste va fi penalizat cu 10 poziții pe grila de start.

După toate aceste schimbări pur tehnice, FIA nu a neglijat nici schimbările de ordin estetic. Începând cu sezonul 2013, FIA impusese echipelor din F1 să utilizeze un şasiu înălțat în raport cu nasul monopostului pentru a evita posibilitatea ca un monoposturile să “decoleze” de pe circuit în urma unui impact frontal. Cum această schimbare a adus după sine designul inestetic în spatele nasului monoposturilor, deseori criticat și a cărui eficiență reală era discutabilă, FIA a decis revenirea la vechile specificații începând cu sezonul 2014. Pentru a permite îmbunătățirea fiabilității s-a decis ca testele din timpul sezonului să fie regulamentare, urmând a fi organizate patru sesiuni de câte două zile de teste (marţi şi miercuri). Aceste sesiuni vor înlocui sesiunile de teste în linie dreaptă, precum şi sesiunea de teste dedicată piloților tineri.

O altă schimbare interesantă este obligativitatea ca pilotul să aibă posibilitatea de a porni singur monopostul din cockpit. Se încearcă astfel eliminarea abandonurilor cauzate de calarea motorului pe grila de start. Siguranța nu a fost nici ea neglijată, așa ca FIA va impune adoptarea sistemului de siguranță  din tuburi de carbon pentru impactul lateral dezvoltat de Red Bull Racing. Potrivit datelor oficiale, noul sistem poate absorbi până la 40 kJ de energie,  indiferent de unghiul de impact.

La nivelul calendarului competițional, cele mai importante schimbări sunt  introducerea Marelui Premiu al Rusiei de la Sochi sau al celui din America desfășurat pe circuitul stradal Port Imperal din New Jersey. Speranța fanilor Formulei 1 este ca aceste schimbări să aducă și un plus de spectaculozitate, iar revenirea motoarelor turbo pare a fi o promisiune în acest sens.

Foto: freepik