În pofida unui rezultat destul de bun înregistrat de Hyundai la Raliul Franței desfășurat în Corsica, se pare că performanțele modelului i20 WRC nu se ridică încă la așteptările conducerii echipei iar situația devine tot mai serioasă pe măsură ce se apropie debutului sezonului 2016.

 

În presă au început să circule mai multe zvonuri privind o serie de probleme tehnice la motorul   i20-ului WRC, probleme care ar priva modelul coreean de obținerea unor rezultate mai bune și care ar fi contribuit la amânarea lansării modelului i20 WRC 2016. Conform cotidianului La Derniere Heure, Hyundai ar fi decis deja să se despartă de directorul tehnic italian Nino Frison din cauza acestor deficiențe tehnice care s-a fi manifestat și la Raliul Franței. Numit în funcția de director tehnic al Hyundai WRC în mai 2014 și însărcinat cu dezvoltarea unui model i20 WRC care să-și atingă nivelul optim de performanță în cursul acestui sezon, Nino Frison ar fi părăsit deja echipa coreeană într-un mod extrem de discret la începutul lunii. Hyundai nu a confirmat însă în mod oficial informația.

Conform cotidianului francez, pilotul belgian Thierry Neuville ar fi fost primul care și-a manifestat dezamăgirea față de performanțele mașinii sale și față de amânarea lansării modelului 2016 până la Raliul Monte Carlo din sezonul viitor.  După primele luni din zonul 2016, Neuville nu ezita să-și exprime frustrarea: “Nimeni din cadrul echipei nu putea să prevadă acest lucru (n.n. amânarea lansării modelului i20 WRC 2016). E mare păcat, dar va trebui să ne obișnuim cu ideea. Ce vreți să vă spun? Nu e decizia mea. Coreenii au întâmpinat probleme care au întârziat omologarea mașinii. Ne avem rulaj în teste iar dezvoltarea mașinii nu a progresat de patru luni….Sper totuși să smulg câteva rezultate bune până la finalul sezonului, dar este clar faptul că nu-mi voi putea atinge obiectivele stabilite pentru 2015.”

Dezamăgirea lui Neuville ar fi atât de mare încât pilotul belgian ar fi fost chiar tentat de o revenire la Citroen mai ales că șeful Citroen M-Sport, Yves Matton, nu și-a ascuns dorința de a-l readuce în curtea echipei sale. Trebuie însă reamintit faptul că Neuville și-a prelungit recent pentru doi ani contractul cu Hyundai fiind puțin probabil ca el să plece. Asta mai ales în condițiile în care Hyundai și-a reafirmat angajamentul pentru WRC și are încă șanse să obțină titlul de vice-campioană la constructori în acest sezon, chiar în dauna celor de la Citroen.

Foto: freepik