Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) acuză grupul Volkswagen că ar trișat la testele de consum și emisii poluante pentru aproximativ 482,000 de vehicle comercializate pe piața nord-americană prin utilizarea unui software ilegal care poate controla nivelul emisiilor.

 

Conform Automotive News Europe și website-ului oficial al EPA, modelele Audi și Volkswagen dotate cu motoare turbodiesel de 2 litri aveau instalat un software ilegal care detecta situațiile în care mașina era supusă testelor EPA și reducea nivelul de emisii. Algoritmul acestui program recunoștea tiparul electronic al testelor EPA și ajusta parametrii de consum și emisii astfel încât  mașinile reușeau să treacă cu brio testele agenției americane.

Modele precum VW Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3, vândute în perioada 2009 – 2015 puteau astfel să îndeplinească cerințele privind nivelul de emisii în testele din laborator. Însă în condiții de exploatoare normală, software-ul ilegal era dezactivat iar nivelul emisiilor poluante atingea un nivel mult mai ridicat. EPA susține că, în condiții normale de condus, mașinile în cauză produceau o cantitate de oxizi de azot de 40 de ori mai mare decât limita admisă prin lege.

Cynthia Giles, administrator asistent al biroului EPA care asigură respectarea legislației privind protecția mediului, a declarat: “Aceste încălcări ale prevederilor legale sunt foarte grave nu doar pentru că utilizarea unui software ilegal permite mașinilor să aiba emisii de un nivel mult peste cel standard, dar și pentru că grupul VW a ascuns aceste fapte de EPA, de autoritățile statului California și de consumatori. Avem alte așteptări din partea grupului VW”.

Conform unei notificări oficiale a EPA către Volkswagen, producătorul german va fi obligat să recheme cele 482,000 de mașini în service pentru înlăturarea software-ului ilegal și să plătească o amendă record pentru industria auto americană. Pe lângă factorul financiar, scandalul reprezintă o gravă lovitură de imagine pentru VW și asta chiar înainte de lansarea noii generații a modelului Passat în SUA. Producătorul german și-a înșelat nu doar clienții, dar și autoritățile și toți oamenii care respiră aerul poluat excesiv de aceste mașini.

Măsurile luate împotriva VW sunt cele mai recente dintr-o serie de acțiuni întreprinse în ultimii doi ani de către EPA. Anul trecut atât Ford cât și Hyundai au fost amendate drastic de către autoritățile americane și obligate să modifice cifrele de consum false declarate în cărțile mașinilor.

Foto: freepik