În tentativa sa de a deveni producătorul de automobile numărul 1 în lume, Volkswagen efectuează în prezent un studiu de fezabilitate privind o posibilă intrare în Formula 1. Conform BBC News, interesul VW pentru Formula 1 a reapărut după ce rivalii de la Mercedes au obținut titlul de campioni mondiali la constructori în F1, succes apreciat drept o lovitură de marketing la nivel global pentru producătorul din Stuttgart.

vwInvestițiile Mercedes pentru participarea în Formula 1 anul acesta se cifreaza la 130 de milioane de euro după ce s-au dedus sumele provenite din sponsorizări și premii. Valoarea globală a campaniilor de publicitate  Mercedes la TV în timpul participării în sezonul 2014 al Formulei 1 este însă de 2,8 miliarde (da, ați citit bine) de euro ceea ce înseamnă că investiția a meritat pe deplin. Prin comparație, VW a cheltuit aproximativ 320 de milioane de euro pentru participarea în cele 3 competiții de motorsport în care este implicată: Campionatul Mondial de Anduranță (prin marca Audi), Campionatul Mondial de Raliuri – WRC (unde a obținut și titlul de campioană prin marca VW) și Campionatul German de Turisme – DTM (Audi).  Conform experților citați de BBC, valoarea campaniilor de publicitate asociate participării VAG în aceste competiții a fost însă foarte modestă (aproximativ 40 de milioane de euro) așa că VW a decis să-și reconsidere prioritățile în aria motorsportului.

Deocamdată, principalul obstacol pentru intrarea VW în Formula 1 este relația extrem de tensionată dintre directorul executiv al F1, Bernie Ecclestone, și președintele comitetului director al VW, Ferdinand Piech. Șeful VAG și boss-ul din F1 se urăsc atât în plan personal cât și profesional și unele voci afirmă că VW nu poate intra în F1 decât atunci când unul dintre cei doi își va părăsi sau pierde funcția, o relație de cooperare fiind exclusă din start. Conform analistului BBC pentru F1, Eddie Jordan (care a patronat propria echipa în F1), Piech este de părere că Formula 1 reprezintă o platformă publicitară excelentă pentru mărcile din portofoliul VW. Iar, daca va decide să participe în Formula 1, Piech va construi o echipa 100% germană de la zero cu sediul în Germania și nu se va alătura unei echipe deja implicată în Formula 1. Opinia lui Jordan contrazice astfel zvonurile care indicau o posibilă colaborare a VW cu Red Bull prin prisma prieteniei care îl leagă pe Piech de patronul Red Bull, Dietrich Mateschitz.

Foto: freepik