ALTE DOUĂ VICTORII PENTRU FENOMENUL BRITANIC AU PRODUS ROCADA LA VÂRF ÎN FORMULA 3 EUROPEANĂ, DUPĂ CE MAXI GUNTHER A FOST SURCLASAT ÎN TOATE CELE TREI MANȘE OLANDEZE DE RIVALUL SĂU.

După ce a stabilit cel mai rapid timp în ambele sesiuni de calificări, Lando Norris nutrea aceleași speranțe ca și în runda precedentă de la Spa: să bifeze toate cele trei victorii pe un circuit unde un start bun din pole garanta în mare proporție succesul. Misiunea sa a fost complicată de această dată de comisari, care au considerat că 10 piloți, printre care și britanicul, au rulat prea iute într-o zonă cu steaguri galbene în Q2. Astfel, în manșa secundă, Norris se lansa doar de pe 3.

CURSA 1

Starturile ratate din debutul sezonului par o amintire îndepărtată pentru Lando, care n-a avut emoții în a-și păstra conducerea în primul viraj. Trecerea prin Tarzan a fost mai dificilă pentru cei din mijlocul plutonului, un incident între Aron, Zhou și Beckmann ducând la răsturnarea acestuia din urmă. După o scurtă neutralizare, Norris a respins o tentativă timidă a lui Eriksson, apoi a evadat nestingherit. Ecartul dintre cei doi a ajuns la valori abisale, de vreo 9 secunde, în timp ce Maxi Gunther rula încă o dată solitar pe poziția a treia și vedea cum Lando vine la doar 8 puncte de el în clasamentul general. Habsburg a trecut de Ilott la restart și s-a apărat până la final, iar Mick Schumacher a încheiat pe 6, după ce plecase de pe 9.

CURSA 2

Monotonia a fost cuvântul de ordine în cea de-a doua alergare, unde primii 7 de pe grilă nu s-au amestecat cu restul plutonului până la sosire. De altfel, unica rocadă s-a produs la start, când Harrison Newey a urcat pe 4 în detrimentul lui David Beckmann. În rest, Ilott i-a lăsat în urmă pe conaționalii Hughes și Norris la mai bine de 7 secunde, iar Gunther nu a putut progresa de pe poziția a șaptea. Astfel s-a produs schimbarea de lider în clasamentul general, după 20 de etape consumate din totalul de 30 ale stagiunii: Lando a trecut în față cu un punct în fața lui Maxi. Mick Schumacher a fost printre puținii care au avansat, de pe 11 până pe 9. Joel Eriksson nu a putut să intre în top 10 după ratarea din calificări.

CURSA 3

Încă o dată, Lando Norris nu a greșit la start și a condus cursa cap-coadă, secondat la mare distanță de coechipierul Ferdinand Habsburg. Austriacul nu a avut prea mari emoții cu Gunther, care a denotat aceeași lipsă de incisivitate care i s-a reproșat adesea în acest an. Germanul s-a declarat mulțumit cu o nouă clasare pe 3, cea de-a opta în 21 de starturi. Într-un asemenea registru, nu se poate juca o șansă bună la titlu și astfel Prema Powerteam ar putea fi învinsă pentru prima oară în istoria actualului format al Formulei 3 europene. Zhou a încheiat pe 4, în timp ce Ilott ar fi sosit pe 5, dacă nu se confrunta cu probleme tehnice pe final. Nici Eriksson nu a adunat vreun punct, iar astfel primii doi și-au luat un avans semnificativ.

Urmează trei etape în weekendurile DTM de la Nurburgring, Spielberg și Hockenheim.

Clasament: Norris 313p, Gunther 302p, Eriksson 258p, Ilott 221p, Daruvala 140p.

Articol preluat de pe pitstops.ro

Foto: freepik