SCUDERIA FERRARI ÎI VA DA OCAZIA TÂNĂRULUI PILOT DIN FORMULA 2 CHARLES LECLERC SĂ TESTEZE UN MONOPOST FERRARI DIN 2017 ÎN ZILELE DE TESTE DE DUPĂ MARELE PREMIU AL UNGARIEI.

A venit momentul mult așteptat de monegascul Leclerc și de fanii lui. La Hungaroring, liderul din Formula 2 și pilot al academiei Ferrari o să testeze pentru prima oară Ferrari-ul de configurație 2017 în una din sesiunile de teste. Acestea au loc marți și miercuri, după weekendul de cursă.

Vestea a alimentat speculațiile cum că un debut în 2018 direct la echipa din Maranello în locul unuia dintre piloții actuali e posibil. Deși Scuderia nu are obiceiul de a debuta un pilot al academiei direct la echipa mare, ci de a-i lăsa să adune măcar un an de experiență F1 la o echipă satelit precum Sauber sau Haas, italienii ar putea face o excepție cu Leclerc.

Remaintim faptul că ambii piloți Ferrari au o înțelegere doar până la sfârșitul acestui sezon. În schimb Sergio Marchionne își dorește să rămână cu formula actuală și anul viitor.

Leclerc a mai testat cu un Ferrari 2014 anul trecut și a avut câteva teste cu Haas în același an. În acest moment este lider, cu un avans de 67 de puncte, în clasamentul general al Formulei 2, cu șanse mari de a deveni campion în acest sezon. În caz că acest lucru se va întâmpla, regulamentul F2 îi interzice campionului să-și apere titlul, deci mutarea logică ar fi un debut în Formula 1.

Articol preluat de pe pitstops.ro

Foto: freepik