Victoria neașteptată obținută de Sebastian Vettel în Marele Premiu al statului Singapore, coroborată cu abandonul liderului clasamentului general, Lewis Hamilton (Mercedes), a readus suspansul unei lupte pentru un titlu mondial în paddock-ul Scuderiei.

 

La începtului sezonului, italienii anunțau un obiectiv modest și realist pentru sezonul 2015: să termine pe podium în două sau trei curse. Venirea unui Vettel care și-a regăsit entuziasmul și dorința de victorie și prestațiile tot mai convingătoare ale lui Raikkonen au adus Ferrari pe locul secund în clasamentul general al constructorilor, italienii fiind practic singurii care contestă, într-o oarecare măsură, dominația celor de la Mercedes. Ferrari a strâns până în prezent 337 de puncte în clasamentul constructorilor, cu peste 100 de puncte mai mult decât următoarea clasată (Williams) și cu 198 de puncte peste fosta multiplă campioană Red Bull Racing. Între timp, datorită lui Vettel, Ferrari a câștigat 3 curse și germanul s-a apropiat la doar 59 de puncte de Hamilton după cursa de la Suzuka. E greu de crezut că Vettel ar putea să-l ajungă pe Hamilton, însă nu este imposibil având în vedere că mai sunt 125 de puncte puse în joc până la finalul sezonului. De asemenea, germanul se află la doar 11 puncte în spatele celui de-al doilea clasat, germanul Nico Rosberg, așa că titlul de  vice-campion pare la îndemâna lui Vettel.

În acest context, finlandezul Kimi Raikkonen, care ocupă locul 4 în clasament, dar nu mai are șanse matematice la titlu, a anunțat că-l va susține pe Vettel în lupta pentru trofeu dacă se va ajunge acolo. Kimi a declarat că ambii piloți luptă pentru Ferrari și, dacă se va ajunge la o luptă strânsă în ultimele curse, nu va ezita să-și ajute coechipierul așa cum a făcut-o și în 2008 când l-a susținut pe Felipe Massa în lupta pentru titlu împotriva aceluiași același Hamilton. Finlandezul a precizat însă că își dorește cu ardoare să câștige un Mare Premiu în acest sezon mai ales ținând cont de startul slab de sezon pe care l-a avut.

Declarația de susținere a lui Raikkonen anunță și o schimbare de strategie pentru Ferrari. Dacă până acum italienii au vorbit de reconstrucție și perfecționarea monopostului, Scuderia pare să fie realizat că evoluțiile piloților și performanțele excelente ale monopostului le permit să viseze la un titlu mai devreme decât s-ar fi așteptat. Mai mult, în condițiile în care viitorul celor de la Red Bull în Formula 1 pare incert, Ferrari se anunță o principală candidată la titlul mondial al constructorilor pentru 2016 și un ghimpe tot mai ascuțit în coasta celor de la Mercedes.

Foto: freepik