Nu cu multă vreme în urmă, în timp ce mulți dintre noi sărbătoream Crăciunul, South Pole Energy Challenge (SPEC) era în plină desfășurare. În luna noiembrie, Robert Swan și fiul său Barney Swan, au inițiat călătoria lor de-a lungul Antarcticii, însoțiți de cameramanul Kyle și ghidul Martin. Scopul – de a ajunge la Polul Sud în luna ianuarie. Traversarea Antarcticii este o călătorie extraordinară, o călătorie ce obligă temerarii sa se bazeze 100% pe condiția fizică și psihică la care au muncit până în momentul plecării. Nu mulți s-ar încumeta la așa țel! Cu toate acestea, provocarea pe care Rob a stabilit-o pentru el și echipa sa, este și mai remarcabilă: aceștia și-au bazat expediția, în întregime, pe energie regenerabilă, evidențiind astfel rolul important pe care aceasta îl poate avea în lupta împotriva excesului de dioxid de carbon eliberat în atmosferă.

Energie regenerabila din diferite surse

Energia folosită pe parcursul călătoriei a provenit din două surse: un sistem de energie solară adaptat de către NASA special pentru condițiile de călătorie pe care urma să le experimenteze echipa și o rezervă de carburanți bio. Cea din urmă sursă menționată a fost dezvoltată exclusiv pentru această călătorie de către compania Shell la Centrul Tehnologic din Bangalore. Aceasta se axează pe o tehnologie ce transformă deșeurile solide în biocombustibil. În cadrul unei expediții polare standard, fiecare persoană participantă folosește zilnic în jur de 200 – 250 mililitri de carburant aviatic, combustibilul fiind utilizat pentru a produce căldură, a topi gheața și a furniza apă pentru gătit.

Energie regenerabila din diferite surse

South Pole Energy Challenge inovează și propune o abordare diferită pentru gestionarea energiei în expedițiile polare. Astfel, echipa a utilizat un mix de energie regenerabilă pentru a-și acoperi cu succes nevoile de încălzire, apă și gătit. Membrii echipei Swan au folosit sisteme de încălzire solară pasivă, un topitor de gheață proiectat de NASA, biocombustibili avansați și tehnologia solară pentru încărcarea bateriilor de litiu ce alimentează aparatul foto și dispozitivele de comunicare.

Shell, energia regenerabila si expeditiile la Polul Sud

Povestea din spatele inovației și relația cu Shell datează încă din 1912, când a avut loc Expediția Polară a căpitanului R. N. Scott. Rob Swan a abordat compania Shell pentru întâia oară în anii ’80, cu scopul de a obține fonduri pentru ceea ce avea să fie și prima sa tentativă de a „cuceri” Polul Sud. Acela a fost începutul relației lui Rob cu Antarctica, ce a marcat nașterea convingerii că acest ținut trebuie prezervat ca pe un ecosistem pur, de dimensiuni continentale. Pentru acea primă călătorie, Rob i-a convins pe cei de la Shell că din moment ce au sponsorizat expediția Scott din 1912, pot susține și această inițiativă.

Astfel, expediția din 1912 a devenit atât parte din legenda conform căreia Shell furnizează combustibil pentru toate scopurile, indiferent de condițiile de utilizare, cât și tematică pentru diversele reclame Shell de la acea vreme.

Ca urmare, compania a fost ulterior implicată și în alte expediții, inclusiv în expediția Shackleton.

Shell, energia regenerabila si expeditiile la Polul Sud

Călătoria  inițiată de Swan în noiembrie 2017 s-a confruntat totuși cu o decizie dificilă, în perioada premergătoare Crăciunului. În ciuda condițiilor dificile, inclusiv a vânturilor extreme și a temperaturilor de îngheț, echipa a ajuns la jumătatea drumului în a doua parte a lunii decembrie, dar ritmul nu a fost cel sperat. Cu cea mai lungă zi a anului în spatele lor, echipa urma să înceapă a pierde lumina soarelui în detrimentul frigurilor extreme, conducând astfel la o cursă contra-cronometru pentru a se asigura că trecerea va fi finalizată cu succes înainte de încheierea sezonului scurt al expedițiilor. Ținând cont de acest aspect, Robert a decis să se întoarcă la Tabăra de Bază de la Union Glacier pentru a permite echipei să se deplaseze într-un ritm mai rapid. Cu toate acestea, el urma să își reîntâlnească coechipierii SPEC la paralela 89 pentru a finaliza ultimele 60 de mile ale expediției și a ajunge astfel la Polul Sud Geografic.

Energie regenerabila pentru un viitor cat mai verde

Robert a continuat să joace un rol important și a fost determinat să se asigure că restul echipei, împreună cu fiul său Barney, avea să ducă la bun sfârșit această provocare istorică. Echipa s-a angajat în acest demers pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la necesitatea unei energii ecologice și pentru a duce mai departe moștenirea antarctică inițiată de Robert în anii 1980 și continuată prin a sa Fundația 2041.

Expedițiile menționate în acest material reprezintă mari ambiții ale unor oameni mari, ambiții pe care Shell este mândră că le-a încurajat și susținut la momentul oportun. Situația climatică actuală este o problematică reală, de aceea personal numeros din compania Shell continuă să se implice activ în astfel de expediții și conferințe.

 

Foto: freepik