volkswagen apple

sursa imagine: www.autospies.com

După ce BMW a utilizat consilierii de produs (product geniuses) cu succes după modelul Apple Store, a venit rândul Volkswagen să împrumute o strategie de produs a producătorului american care a revoluționat industria IT. Conform Automotive News Europe și Reuters, VW va utiliza un grup operativ specializat pentru a schimba abordarea tradițională a industriei de automobile privind evoluția de produs.

VW intenționează să replice tactica Apple de a se adapta rapid la cerințele clienților, urmând   să-și revizuiască modelele mai repede de 7 ani. În prezent, abordarea constructorilor de automobile este să lanseze o generație nouă a unui model la aproape 7 ani, cu un facelift operat undeva la mijlocul perioadei de viață. Grupul operativ al VW care se va concentra pe acest obiectiv va fi format din aproximativ 60 de manageri de top din companie. Aceștia vor avea misiunea de a identifica etapele necesare pentru lansarea mai rapidă a modelelor noi și dezvoltarea noilor soluții tehnologice inclusiv în domeniul conectivității la bord sau al motoarelor electrice.

Directorul executiv al VW, Martin Winterkorn, a ținut un discurs în fața managerilor săi executivi și a pus accentul pe soluțiile necesare pentru ca grupul german să poată scurta ciclul de viață al modelelor sale și să le poată face semnificativ mai ușor adaptabile cerințelor schimbătoare ale clienților. Acesta a subliniat faptul că dispozitivele electronice care integrează permanent tehnologii tot mai noi reprezintă un model de urmat pentru industria automobilelor. Iar producătorul american Apple este recunoscut pentru abilitatea sa de a lansa frecvent modele noi care includ cele mai noi tehnologii, astfel aflându-se mereu cu un pas în fața concurenței.

În contextul în care producătorii de automobile trebuie să gestioneze un grad tot mai mare de absorbție a tehnologiilor moderne, VW dorește să-și regândească strategia și să urmeze exemplul gigantului IT din SUA. Modelele germane s-ar afla astfel în permanență în pas cu cele mai noi tehnologii și ar dicta ritmul evoluției din industrie în loc să-l urmeze. Totodată, producătorul german dorește să-și amortizeze costurile foarte mari cu salariile celor peste 500 de mii de angajați prin reducerea costurilor de achiziție și de exploatare a fabricilor. Deja, VW a făcut primul pas în această reușind să devină prima companie din industrie care utilizează pe scară largă platforme și componente comune pentru majoritatea modelelor din vastul său portofoliu de mărci.

Din pricina competiției tot mai acerbe din piață și a costurilor tot mai mari asociate lansării unui nou model, marja de profit a brandului VW a scăzut la 1,8% din vânzări (în scădere față de cele 2,4 procente înregistrate în 2013). Grupul german dorește să ajungă la 6% marjă de profit, în condițiile în care concurentul Hyundai a înregistrat un profit operațional de 9 procente în primul trimestru din 2014.

Grupul german se concentrează astfel pe profitabilitate în condițiile în care se procenizează că vânzările sale vor depăși în 2014 borna de 10 milioane de unități (cu 4 ani mai devreme decât era planificat). VW intenționează să lanseze zeci de modele noi sau revizuite în următorul an în tentativa sa de a detrona Toyota din postura de lider al industriei până în 2018.

 

Foto: freepik